Eu cred în tine. Crezi şi tu cu mine?
Eu, Adina Vălean, am ajuns la Bruxelles fiindcă mi-am dorit şi fiindca am muncit din greu ca să fiu europarlamentar. Alţii dintre noi ajung în Spania sau în Italia, unde muncesc mai din greu ca mine, pentru banii pe care îi aduc în România. De aceea, eu cred în muncă şi în spiritul întreprinzător. Unul din visele frumoase ale românilor era, înainte de 1989, acela de a pleca într-o ţară din Vest. Acum, de la intrarea în Uniunea Europeană, avem acest drept.

Dreptul la liberă circulaţie, pe care îl susţin, înseamna că fiecare dintre noi poate să îşi aleagă orice loc din Europa pentru a munci, a se distra sau a îşi stabili reşedinţa. Fiecare are drumul lui în viaţă. De aceea, eu cred în tine, la fel cum cred şi în mine, şi în oricine lucreaza onest pentru binele propriu, fie înăuntrul României, fie în afara ei. Fiindcă binele fiecaruia este binele nostru.

Te invit şi pe tine să crezi - să crezi că îţi va fi mai bine!

Două întrebări pentru Frattini, o veste bună

25 10 2007


4

Întrunire a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (grupul liberal, unde sunt vice-preşedinte sau vice-lider), la Strasbourg, cu Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene. O ocazie cu care, ca europarlamentar, poţi pune întrebări. Iată-le pe ale mele, redate condensat şi curăţate de referirile la acorduri internaţionale:

1. Cetăţenii a 12 state UE, printre care şi România, trebuie să parcurgă formalităţi complicate pentru obţinerea de vize în SUA. Acestea ar trebui eliminate, în viitorul apropiat, pentru toţi cetăţenii UE. Care este situaţia în negocierile cu SUA pentru programul de vize?
Franco Frattini a răspuns ca SUA se pregătesc să introducă un sistem de călătorie care in principiu va rezolva problema cetăţenilor europeni vizaţi. Este vorba despre o Autorizaţie Electronica de Călătorie care va putea fi solicitată de către orice cetăţean din cele 27 State Membre pentru a călători in spaţiul american. “Partenerii americani mi-au confirmat că au iniţiat implementarea acestui sistem si că acesta va intra in funcţiune in minim 18 luni”

2. Care e situaţia referitoare la Ucraina? A eliminat aceasta vizele pentru români şi bulgari? Acordul de readmisie cu UE o obliga să facă asta, pentru a conferi un tratament egal tuturor cetăţenilor europeni.
Frattini: “Ucraina este supusă la presiuni importante pentru a lua o decizie in acest sens. La ultima întâlnire cu autorităţile ucrainene am primit asigurări ca această problemă va fi soluţionată in curând.”

Aşadar – vom putea călători mai uşor în SUA, peste un an şi jumătate. E de văzut ce înseamnă acele “formulare electronice”. Poate fi vorba de un formular de internet, pentru obţinerea vizei, sau de înscrierea într-o bază de date. Eu, dacă aş fi ziarist, aş cere precizări la Departamentul de Stat al SUA sau la Ambasada SUA din Bucureşti… Pe Franco Frattini nu puteam să-l întreb aşa ceva şi nici nu cred că e treaba lui să ştie astfel de detalii.

Cu Ucraina se pare că mai avem de aşteptat. Toată povestea se va rezolva într-un final, fiindcă nu poate fi altfel.

categories

Se pare că stăm bine

25 10 2007


0

Un sondaj CIVIS dat de România liberă cuprinde nişte procente care mă bucură. La începutul articolului se spune că PNL ar obţine 17,2% dacă mâine ar avea loc alegeri anticipate (interne). La sfârşitul articolului, se spune că intenţia de vot pentru PNL la europarlamentare este de 20,6%.

Sigur că ambele procente sunt mai mari decât în INSOMAR-ul care a apărut recent, unde eram creditaţi cu 13% (în creştere). Dar nu la asta mă refer, fiindcă fiecare sondaj are cifrele lui. Mă încurajează decalajul care se vede chiar în sondajul CIVIS: mai bine cu vreo 3% la europarlamentare decât la anticipate.

Asta înseamnă că noi, candidaţii de pe lista PNL, am făcut treabă bună până acum. Desigur că colegii mei cu activitate în România sunt prinşi în maşina de tocat a politicii interne şi se ştie că guvernarea erodează. Dar asta nu înseamnă că Daniel Dăianu, Renate Weber, Stejărel Olaru sau eu am stat degeaba :-)

categories

În Dilema, despre Parlamentul Europei

25 10 2007


0

Un răspuns la cele două întrebări pe care redactorul-şef al revistei, Mircea Vasilescu mi le-a trimis. Nu cumva apare un conflict între statutul nostru de membri de partid şi faptul că trebuie să “apărăm interesele României”? vrea să ştie Mircea Vasilescu. Eu spun că nu, fiindcă Uniunea Europeană e fondată pe câteva principii profund liberale, cum ar fi o piaţă liberă, libertatea de circulaţie, abolirea taxelor vamale. Cu alte cuvinte, a fi reprezentantul unui partid liberal în Parlamentul Europei e un atu şi nu o constrângere.

Mi-au plăcut câteva articole. Krzysztof Bobinski despre experienţa polonezilor cu europarlamentarele, Manuela Preoteasa despre candidaţii cu şanse, Gabriel Giurgiu de la TVR despre negocierile pentru temele emisiunilor electorale (cam nedrept critic faţă de noi, politicienii, cred eu – dar cred că amănuntele de culise sunt de interes pentru cititori).

categories

Filmare în Herăstrău, pentru TVR Internaţional

23 10 2007


2

15 octombrie 2007, cu Virginia Ghiţă de la TVRi şi echipa ei de filmare.


Alte imagini: Continue reading »

categories

Despre români, infracţiunile din Italia şi soluţiile care se pot găsi

22 10 2007


1

Stimaţi invitaţi,
Dragi colegi şi prieteni,

Avem noroc astăzi de o toamnă frumoasă şi de un oraş frumos. Ne-aţi primit frumos, într-o sală frumoasă, în care ne putem spune vorbe frumoase şi putem schimba, unii cu alţii, speranţe. Şi totuşi, eu astăzi n-am să spun doar vorbe frumoase. Astăzi va trebui să încep prin a vorbi despre moarte.

Pentru că, la Roma, au avut loc câteva morţi stupide. Acum câteva zile şi asta ne priveşte. O româncă a agresat o italiancă, cu o umbrelă. Apoi, o italiancă a împins o româncă în faţa metroului. Ceva mai înainte, un tânăr român fusese ucis cu focuri de armă, în Nomentana, un cartier roman. Şi lista poate continua. Din păcate, cred, şi în viitor.

Toate acestea sună ca nişte ştiri din ziare. De acolo le-am şi luat. Se moare în fiecare zi şi peste tot în lume. Însă de data asta eu zic că nu vorbim de subiecte de presă, de ceea ce se numeşte fapt divers. Vorbim despre subiecte politice, pentru asta ne-am adunat aici.

AM SĂ VĂ EXPLIC DE CE. De la 1 ianuarie 2007, românii pot pleca şi lucra, fără nici o restricţie, Continue reading »

categories