Italia nu înseamnă în nici un caz pentru români doar ştiri cu Mailat, infracţionalitate, conflicte. Pentru majoritatea românilor Italia e o ţară europeană, civilizată şi primitoare, unde poţi lucra cinstit şi unde poţi fi plătit onorabil. Este şi cazul româncei Carmen Gafiţa, un demn cetăţean european.
Leave a comment or two
This entry was posted on Friday, November 9th, 2007 at 7:56 pm and is filed under Zi de zi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Unul dintre acei cetăţeni europeni care câştigă ca profesor 200 de euro per lună. Exact aşa. :(
Ce-mi spune mie, un alegător, un candidat dintr-un partid aflat la guvernare, că admiră o femeie care se duce să muncească la strâns căpşuni în vacantă pentru a putea preda religie în şcoală. Adică o femeie care munceşte în concediu pentru a putea trăi onorabil din munca de profesor. Nu ştiu alţii cum văd asta, dar mie îmi sună cumplit.
Parcă aş vrea să văd şi nişte politicieni care muncesc seara ca picoli pentru a putea fi în timpul zilei parlamentari. Asta m-ar inspira şi pe mine.
Bibliotecaru: Carmen Gafiţa se putea mulţumi cu cei 200 de euro pe lună sau putea încerca mai mult. Nu mă bucură faptul că un profesor din România câştigă mai puţin decât un căpşunar din Spania – în cazul lui Carmen e vorba de una şi aceeaşi persoană. Totuşi, vedem un om cu iniţiativă, tărie de caracter şi dorinţa de a avea mai mult – nu cred că numai în sens material. Cât timp oameni precum Carmen există şi pleacă verile din ţară, nu ne rămâne decât să-i admirăm şi să-i încurajăm să se întoarcă.
Dragă doamnă, răspundeţi politic. :)
Reflecţia mea era că un profesor al României se duce la capşuni ca să poată preda (adică nu să facă altceva) în CONCEDIU.
În timp ce un profesor are 200 de euro şi face o muncă de necalificat pentru a supravietui, se sacrifică din dragoste de meserie… politicianul…
Eu nu judec pe nimeni, este o mâhnire a mea, aşa cum sunt mâhnit când ştiu că Iisus a murit în zdrenţe şi pe cruce şi unii preoţi sunt la volanul maşinilor de 20 mii de euro, apoi coboară şi predică sfinţenia Mântuitorului.
Bibliotecaru: sa stiti ca nu vad in povestea lui Carmen un triumf. Daca vreti, si pe mine ma mahneste intr-o oarecare masura. Totusi, avem un exemplu de om care refuza sa se lase condamnat la saracie, iar asta ma consoleaza. Cam asta-i succesul pe care il putem avea uneori noi, romanii.
Nu cred ca va dau raspunsuri politice. Discutia asta ar fi putut s-o poarte doi sociologi fara apartenenta de partid la o cafea. Intr-un fel, asta si facem aici si sa stiti ca “opozitia” dvs. imi face cu adevarat placere.
Aveţi perfectă dreptate în ceea ce spuneţi, un răspuns perfect.
Dar trebuie să le dăm celor doi sociologi puterea de a sfătui pe cei aflaţi în spatele puterii decizionale instituţionale, pentru că altfel, cei care au acces la comenziile şi pârghiile maşinăriei numită generic “stat” nu pot avea repere. Sunteţi şi domnia voastră o voce care poate cere, poate impune chiar într-un colţişor al politicii, să se înlocuiască reperele pur electorale exprimate în procente, cu semnalele de feetback date direct de populaţie sau “citite” de sociologi. Dacă nu, pericolul este ca politica să conducă un camion de tracţiune fără să observe ce remorca (poporul) este pierdută undeva la zeci de kilometri depărtare.
Politica ar trebui să fie măcar aşa, la un mică distanţă de a atinge valoarea omului şi mereu deasupra aspiraţiilor lui.
Draga Doamna Adina Valean,
Eu ma gasesc in Italia din 1997,
tocmai divortez de un italian (si de familia lui) care ma luase ca sclav la toata familia lui- mai toti bolnavi terminali (4 au murit deja), fara sa ma avizeze de intentiile lui , mintindu-ma. L-am crezut, eram de buna credinta, vazind in el un om matur, functionar de banca, insa am inteles in decur de un an ca lucrurile nu stateau chiar asa. Am suferit 6 ani de sclavie reala linga el si familia lui, am reusit sa ma desprind in 2003. Am fost obligata de legea italiana sa ramin aici pentru divort, deci a trebuit sa muncesc din greu ca sa pot plati un avocat. Nu am terminat procesul nici acum, mai am un an, am platit singura avocatii, nu am ales niciodata situatii compromitatoare, m-am gindit mereu la faptul ca reprezint si tara, nu numai ape mine insami. Lucrez la o faimoasa societate farmaceutica cu sediul la Milano si sunt orgolioasa de asta, chiar daca am un contract pe termen scurt pe postul de contabil-controller. Am facut cursuri cu ajutorul Fondului European, 6 mai exact, in informatica si contabilitate (am 6 certificate, din care unul ma califica Programator). Am dorit mereu sa ma intorc in tara, insa toti prietenii di parintii mei lasati acolo mi-au spus ca mai bine incerc sa prind radacini aici, caci daca ma intorc salariul nu ajunge nici sa platesc intretinerea. Nu stiu daca sa fiu mindra de asta sau nu. Nu stiu daca pot sa spun asta la italieni sau sa tac. Si ce ma doare tare de tot e ca italienii cred ca romii sunt reprezentantii romanilor! Am avut probleme in ultimul timp din cauza asasinilor si hotilor romi care sunt de luni de zile pe paginile ziarelor. Ii cheama romani si nu rom, chiar daca sunt nascuti in Moldova – Basarabia, sau in alte parzi, cu nume slave sau magyare sau de alte nationalitati. O colega mi-a facut chiar mobing din cauza asta, printre altele urlind in fata sefului ca nu vrea sa stea la masa cu o romanca…
Dumneavoastra ce parere aveti????
Elena Camelia