Bogdan Manolea ne provoacă

Prin linkul generat de blogul Dorinei Guţu (apărut aici, în subsol), am aflat de întrebările foarte precise şi provocatoare (în sens bun) ale d-lui Bogdan Manolea, lansate aici, la adresa mea, dar şi a altor politicieni. Pentru mine, sunt tot atâtea teme de documentare, fiindcă e vorba de domenii în care am lucrat mai puţin până acum. Îmi face plăcere modul cum Bogdan Manolea m-a pus la treabă, fiindcă exact de astfel de subiecte precise doresc şi eu să mă ocup. Am trimis aşadar la documentare toate chestiunile asupra cărora domnia-sa doreşte să obţină un răspuns. Iată câteva comentarii provizorii, urmând să revenim asupra subiectelor pe măsură ce le documentez şi îmi formez o opinie mai clară:

1. Transmisia neliniară pe internet (video sharing). În principiu, consider comunicarea de internet la fel de validă – şi deci la fel de liberă şi în acelaşi timp responsabilă – ca şi televiziunea sau presa scrisă. Prin urmare, am tendinţa să consider că tratamentul trebuie să fie egal. Nu am în momentul de faţă la îndemână prevederile pentru serviciile neliniare, dar principiul ar putea fi aplicat şi la ele, dacă nu e vorba de o anume specificitate.

Există totuşi o problemă care se leagă de statutul publicităţii şi al comunicărilor promoţionale pe internet. Aici, oricât am dori noi să legiferăm egal cu televiziunea sau presa scrisă, fenomenele de tip viral şi alte caracteristici ale internetului scapă oricărei îngrădiri din categoria “publicitate mascată”. Chiar răspunsul la provocarea d-lui Manolea face parte dintr-un astfel de lanţ viral – de data asta nu e vorba de reclamă ascunsă sau altele de acest fel, ci de o “leapşă” pe care o primesc cu interes.

Tot în principiu, cred cu tărie în autoreglementarea comunicării de masă şi sper că va fi nevoie de cât mai puţine “directive” şi alte acte normative, europene sau româneşti, pentru ca ideile să circule liber şi onest. Un cadru general de tip “Audiovizualul fără frontiere” este desigur necesar, dar cred că mass media trebuie lăsată să-şi stabilească propriile coduri, fiindcă mulţi dintre jurnaliştii pe care îi cunosc au şi o practică îndelungă, şi o conştiinţă profesională care depăşeşte capacitatea legii de a elimina aspectele negative sau răuvoitoare ale jurnalismului. Sau, dacă vreţi, cred că un jurnalist răuvoitor poate ocoli cu succes orice fel de lege a presei.

3. Nu am o opinie formată în acest moment, dar primul lucru care îmi vine în minte este că o astfel de reglementare ar putea declanşa o cursă de felul celor care se văd cu privire la site-urile de download ilegal. Din câte m-am informat, e foarte greu să “interzici” un astfel de site, fiindcă el reapare în altă parte, iar amatorii de piraterie află. Desigur că asta nu e o condiţie suficientă ca să abandonăm ideea, dar trebuie luată în considerare.

În orice caz, la experienţa mea nu foarte extinsă, dar pasionantă pe internetul de limbă română, mi se pare că problemele internetului românesc nu se află aici. Există tendinţe rasiste şi violenţă de limbaj. Nu pot să sper decât că blogosfera şi alte forme de comunicare pe internet se vor regla de la sine, la fel cum imparţialitatea, caracterul ştiinţific şi urbanitatea Wikipedia sunt asigurate în momentul de faţă de voluntari într-un grad neaşteptat de satisfăcător. Nu cred că avem nevoie de legi noi nici în acest caz, fiindcă Codul Penal şi procesele civile (daune morale) ar trebui să funcţioneze. Dar, desigur, ar fi minunat să nu ajungem la procese.

5. Cred că dl. Bogdan Manolea şi cu mine am putea iniţia împreună o astfel de discuţie, aici. Precum se vede şi din ce-am spus mai sus, mi se pare de bun simţ ca noi, legiuitorii, să începem prin a asculta. Mă sprijiniţi?

6. Blogul există, după cum vedeţi. Mi-am propus să vă ţin la curent cu ceea ce fac cel puţin de două ori pe săptămână. Am promis (ştiu că acest cuvânt nu a plăcut cuiva, dar nu am cum spune altfel) că blogul nu se va opri a doua zi după alegeri. Cum vi se pare acest ritm? E suficient de des? E prea rar?

7. În Parlamentul European se dezbat mai multe probleme în acelaşi timp. Dacă e vorba pur şi simplu de o întrebare cu privire la ordinea de zi, ofiţerul meu de presă ar putea veni cu un răspuns în aceeaşi zi sau a doua zi. Dacă sunt probleme specifice şi complicate de felul celor de mai sus, desigur că documentarea şi soluţia durează mai mult. Folosiţi cu încredere butonul “Contact”, răspunsurile se primesc prompt – ştiu fiindcă sunt consultată în privinţa lor.

Mulţumesc încă o dată d-lui Bogdan Manolea că mi-a dat aceste teme. Voi răspunde pe măsură ce mă simt stăpână pe ele, în posturi separate. Observ că s-ar putea să mă transformaţi în campion al paragrafelor de lege care privesc internetul şi alte forme de comunicare electronică. Nu mă deranjează deloc. Există şi o Românie virtuală, pe care mi-e clar că trebuie să o reprezint, odată ce am îndrăznit să îmi fac apariţia pe blog. Mă bucur că mă consideraţi într-o oarecare măsură de-a voastră. Şi sper să nu vă dezamăgesc. Veţi avea atât răspunsurile mele finale, cât şi poziţiile ALDE, grupul euroliberalilor, al cărui vicepreşedinte sunt, în toate punctele.

Ştiu că o astfel de provocare trebuie transmisă mai departe, de aceea sunt puţin nemulţumită pentru că ne consideraţi pe noi, politicienii, “capăt de linie” în astfel de jocuri. De aceea mi se pare oportun să adresez şi eu o provocare unor bloggeri independenţi: “Care e primul lucru pe care ar trebui să-l facă un europarlamentar în noul mandat?” Adresez întrebarea mea d-lor:

1. Chinezu, pentru modul foarte românesc în care populează exoticul domeniu ales
2. Cristian Manafu, care mi-a făcut plăcerea de a consemna favorabil apariţia Valean.eu
3. Victor Ciutacu, un ziarist pe care îl cunoaşte toată lumea, mai nou şi în blogosferă
4. Gramo, profesor de filozofie
5. Adrian Ciubotaru, ale cărui opinii echilibrate le apreciez.