Eu cred în tine. Crezi şi tu cu mine?
Eu, Adina Vălean, am ajuns la Bruxelles fiindcă mi-am dorit şi fiindca am muncit din greu ca să fiu europarlamentar. Alţii dintre noi ajung în Spania sau în Italia, unde muncesc mai din greu ca mine, pentru banii pe care îi aduc în România. De aceea, eu cred în muncă şi în spiritul întreprinzător. Unul din visele frumoase ale românilor era, înainte de 1989, acela de a pleca într-o ţară din Vest. Acum, de la intrarea în Uniunea Europeană, avem acest drept.

Dreptul la liberă circulaţie, pe care îl susţin, înseamna că fiecare dintre noi poate să îşi aleagă orice loc din Europa pentru a munci, a se distra sau a îşi stabili reşedinţa. Fiecare are drumul lui în viaţă. De aceea, eu cred în tine, la fel cum cred şi în mine, şi în oricine lucreaza onest pentru binele propriu, fie înăuntrul României, fie în afara ei. Fiindcă binele fiecaruia este binele nostru.

Te invit şi pe tine să crezi - să crezi că îţi va fi mai bine!

Born to be free

6 11 2009


17

Conexiunea la internet a celor “suspecţi de încărcare sau descărcare de pe net de materiale ilegale” ar putea fi tăiată numai în urma unei proceduri prealabile, corecte şi imparţiale, suspecţii având dreptul de a se apăra şi a fi ascultaţi înainte de a fi oficial acuzaţi. Deşi nu este vorba nicăieri de necesitatea unei decizii judecătoreşti, paragraful de mai sus este un pas important în garantarea accesului la internet ca un drept fundamental al cetăţenilor.

Consiliul şi Parlamentul european au ajuns la această înţelegere miercuri seara la Bruxelles după luni de negocieri în care membri parlamentului ameninţau cu boicotarea întregului pachet Telecom dacă suspecţilor de activităţi ilegale pe net nu li se va garanta dreptul la un tratament corect incluzând posibilitatea de a se explica şi apăra, lucruri ce nu apăreau în amendamentul 138 din raport, amendament ce face referire directă la modul în care poate fi tăiată conexiunea la internet.
În urma acestei înţelegeri întregul pachet Telecom ar putea fi votat în cea de-a doua sesiune în plen a Parlamentului European de luna aceasta de la Strasburg.

No Prior, no Package

De multe ori un cuvânt poate schimba totul şi în cazul de faţă acest cuvânt este “prealabil”  iar necesitatea introducerii lui în textul amendamentului 138 din pachetul Telecom a fost susţinută de către Adina Vălean, raportorul pe Telecom din partea grupului ALDE.
“Sunt extrem de bucuroasă că, în sfârşit, Consiliul a înţeles că Parlamentul nu va renunţa să sutina accesul la internet ca drept fundamental. Internetul s-a născut liber şi aşa trebuie să rămână.” a declarat Vălean.

categories

Căpşunarii salvează onoarea României I

5 11 2007


2

Oribila întâmplare de la Roma, cea cu Romulus Nicolae Mailat şi agresiunea asupra Giovannei, nu trebuie să ne facă să uităm de românii care au muncit cinstit în alte ţări şi au revenit cu bani acasă. Un studiu a două societăţi de caritate catolice afirmă că numărul românilor aflaţi în Italia este de 556.000. Statisticile poliţiei italiene spun că de la începutul anului au fost arestaţi în jur de 2.700 de infractori români. Asta înseamnă un raport de aproximativ unu la 200, în condiţiile în care estimarea societăţilor de caritate e destul de redusă. Chiar şi aşa, pentru fiecare infractor român există alţi 199 de români care au plecat să-şi caute norocul în Italia prin muncă grea şi cinstită. Rodica Lupu este unul dintre cei 199. Vă voi mai arăta şi alţii.

categories

Spotul meu

1 11 2007


8

Vă povesteam acum câteva zile despre o filmare. Iată la ce am folosit-o.

Cu această ocazie, am lansat oficial şi canalul meu de YouTube, la www.youtube.com/adinavalean. Continue reading »

categories

Încă o filmare

29 10 2007


15

Sâmbătă, 27 octombrie.

Am o surpriză pentru voi, veti vedea în curând. Mai multe imagini: Continue reading »

categories