Momentul și subiectul acestui forum sunt extrem de importante într-o perioadă în care relația transatlantică este sub presiune de ambele părți ale oceanului. Presiunile se datorează puterilor globale emergente care doresc o lume multipolară, în care cooperarea bazată pe reguli și valori este înlocuită de soluții ad hoc. Dar, în timp ce discuțiile politice aduc aceste presiuni în lumina reflectoarelor amplificându-le, există domenii în care parteneriatul transatlantic crește constant ca mărime și profunzime. Energia este cel mai evident exemplu. Ultimii ani au adus, în acest domeniu, colaborări și investiții fără precedent în beneficiul piețelor și al cetățenilor din Europa și Statele Unite.
În acest moment conductele de GNL străbat Atlanticul aducând gaze de șist din SUA sub formă de LNG spre țărmurile europene la est și vest, nord și sud, însumând 13% din toate importurile de LNG din UE. În afară de LNG, vorbim de o prezență în continuă creștere a investitorilor americani în Marea Mediterană de Est, în Marea Nordului și în Marea Neagră, care caută să extindă explorarea și producția de gaze autohtone europene. Aceste dovezi arată clar că cooperarea energetică UE-SUA îmbunătățește securitatea aprovizionării UE, dar contribuie, de asemenea, la diversificarea surselor de aprovizionare și, prin urmare, face ca prețurile să fie mai competitive la nivel global pentru consumatori și întreprinderi.
Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un consens cu SUA pentru a restabili echilibrul geopolitic. Politica izolaționistă a SUA din ultima vreme e o problemă pentru securitatea globală.
Energia nucleara este sursa viitorului. Morile eoliene si altele nu au inca fiabilitatea necesara pentru a constitui o alternativa perfect funcitonala la combustibilii fosili.